trùncu s.m. tronco. Raighinas, truncu e ramos radici, tronco e rami. Han isbucciadu su truncu de cuss’elighe hanno scorzato il tronco di quell’elce. | Intazzare truncos spaccare tronchi. | Unu muntone de truncos siccos una catasta di tronchi secchi. | In su foghile b’haiat duos truncos sul focolare c’erano due tronchi. | Truncos usciados tronchi bruciacchiati. | Truncu de ferrovia tronco ferroviario. Cabu truncu capo tronco. | (fig.) Truncu persona poco attiva, silenziosa, istupidita. Bi diad esser su babbu, ma est unu truncu ci sarebbe il padre, ma è un tronco. Unu truncu muzzu sutta e subra un tronco mozzo alle due estremità. | Restare che unu truncu restare immobile, istupidito. Truncu ’e caula, de lattucca torsolo di cavolo, di lattuga → trùnzu. || lat. truncus.