pìulu s.m. (voce onomat.) pigolio. Fit sempre a piulu pigolava continuamente. | Al fig. Dai candho ses cue sempr’a piulu! è un bel pezzo che pigoli, la puoi smettere! Lassami su piulu! smetti di frignare! | No haer sinò su piulu, mancu su piulu non può che gemere, neppur gemere. Es grave meda, no ha sinò su piulu, mancu su piulu è molto grave, solo può gemere, non può neppur gemere. | Bettare unu piulu fiatare, gemere, frignare. Si ’ettas unu piulu t’iscudo se fiati ti batto. | Sa ’oghitta pared unu piulu la vocina sembra un pigolio. | No s’intendhiad in campagna manc’unu piulu de puzone non s’udiva in campagna neppure un cinguettio di uccelli. | In sa domo no s’intendhiat mancu unu piulu nella casa nessuno fiatava. | Bessire piulu, mancu piulu fiatare. Ti raccumandho chi de cantu has vidu no ti ’essat piulu ti raccomando di non fiatare su quanto hai visto. | Bessireche a unu unu piulu (volg.) lasciarsi sfuggire una loffa → pìu pìu.