isbaulàre tr. levare, cavare dal baule. | intr. abbaiare; parlare in alto, confusamente, caninamente. Su cane est isbaulendhe da’ un’ora il cane abbaia da un’ora. Su padronu est a gridos! Lassalu isbaulare! had aju de isbaulare il padrone sta gridando. Lascia che abbai! ha un bell’abbajare. Isbaula cantu cheres abbaja quanto vuoi. Anche ilbaulàre.