abbèrrere tr. aprire. Abberrere sa janna, su balcone, sa cascia. Assol., la porta di casa. Dagh’iscurigad no abberid a niunu. Abberrer un’àidu in sa chijura aprire una callaia nella siepe. | Abberrer su porcu spararlo. Abberrer sa matta a unu sbudellare, sventrare. Si no caglias t’abbelzo sa matta (sa ’entre) se non taci ti sventro. Abberrer sa conca spaccare. Abberrer sa conca cun sa zarra. Abberrer s’oju, sos ojos far attenzione. Acquistare malizia. D’un malato che comincia a star meglio. Coment’istat fizu tou? Custu manzanu had’abbertu s’oju. A cue già bi l’abberis s’oju! Abberrer sas orijas ascoltare. | Abberrer una littera, unu testamentu, unu paccu. | Abberrer su libberu. | Abberrer s’iscola cominciare. | Abberrer sa cazza. | Abberrer bucca, sa ’ucca. No abberrer de laras, sas laras a riere. | Abberrer una buttega. | rifl. spaccarsi. Sa terra, sa melagranada, sa trae, su muru. | De s’aera, de su chelu. Si l’est abbertu su chelu. | Aprirsi da sé, di porta e di finestra. S’est abbeltu su balcone e... | Sbocciare, di fiore. | ass. Custa janna no abberit, no abberit bene.